O carte pe zi: „Alternativă la fuga în Egipt”, de Gabriel Gafiţa. ”Parcă ne loveşte în cap realitatea sordidă”

Născut în 1952, provenind dintr-o familie cu bogate tradiţii literare (este fiul criticului literar Mihai Gafiţa, fratele traducătorului Mihnea Gafiţa, nepotul scriitorului Diogene Gafiţa şi al editorului Viniciu Gafiţa), Gabriel Gafiţa lucrează în Ministerul Afacerilor Externe, a fost ambasador în Canada, Malaysia, Portugalia şi acum în Peru, a debutat literar în 1971 şi a publicat mai multe romane şi cărţi de proză scurtă, precedentele două tot la Editura Nemira, „Departe de mine” şi „Zahăr şi miere”. Revine acum cu un volum de povestiri, patru la număr, cantonate în cea mai strictă actualitate (cum erau, de fapt şi precedentele): „Experiment pe persoană publică”, „Balada comitetului de bloc”, „Problema de la Lima”, „Alternativă la fuga în Egipt”.

Citim prima povestire („Experiment pe persoană publică”) şi parcă ne loveşte în cap realitatea sordidă pe care încearcă să ne-o impună televiziunile de ştiri şi tabloidele – ştiri mincinoase, discuţii interminabile pe teme minore ori inventate, cohorte de analişti care se cred ai neamului, imbatabili şi care de fapt nu urmăresc decât gloria personală efemeră, emisiuni care nu fac decât să trunchieze, să modifice sau să cosmetizeze realitatea. Un consilier prezidenţial este acuzat pe nedrept că ar fi plecat în timpul programului de lucru să-şi facă personale cumpărături şi s-ar fi întâlnit în acest timp cu o femeie cu care ar întreţine o relaţie. Totul e o făcătură, cum se va arăta mai târziu, dar izbucneşte un scandal, omul e acuzat de cerberii naţiei stâlpi ai televiziunilor, e târât prin tribunale, i se deschide un proces, îşi pierde slujba şi, deşi aproape toată lumea acceptă că a fost o victimă, nimeni nu-l apără, nu se suspendă procesul, nu se denunţă condamnarea. Nu vi se pare că e un subiect dezbătut cam des de televiziunile de ştiri?

• Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
• Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a…

„Balada comitetului de bloc” este o povestire tragi-comică dusă la extrem despre viaţa unui bloc în care se mută un parvenit care îşi face mendrele şi terorizează locatarii, până ucide un bătrân ce i se împotrivea şi este, în sfârşit, arestat.

„Problema de la Lima” – o poveste, să-i zicem, „din interiorul” profesiei scriitorului. La ambasada din Lima (unde nu se aflau decât doi diplomaţi, iar în momentul acţiunii, unul singur, cel de-al doilea fiind în concediu) soseşte un grup de patru parveniţi români (unul româno-american) care solicită ca ambasada să le dea o maşină cu care să meargă la Machu Picchu. Refuzaţi, reclamă cu tupeu printr-o scrisoare totul Ministerului român de Externe, adăugând şi că ambasadorul i-ar fi insultat pe americani. Izbucneşte un scandal, cu birocraţie tipic românească şi plăţi de poliţe care se încheie cu rechemarea ambasadorului.

„Alternativă la fuga în Egipt”. Un personaj lipsit de anvergură, cu fonduri minime, aflat cu concubina într-o excursie în Grecia, are un atac de cord şi moare, după ce întâlneşte un prieten de şcoală primară. Rememorarea evenimentelor arată că atunci, în şcoala primară, a fost momentul în care viaţa lui a luat-o pe tobogan. Împreună cu prietenul de şcoală, fiu de nomenclaturist, face să explodeze în Herăstrău o mână de artificii aduse din China de tatăl sus-pus, urmează o anchetă, fiul ştabului e absolvit de orice vină, eroul nostru ajunge la şcoala de corecţie pentru patru ani şi la închisoare un an, după care viaţa îi va fi numai eşecuri, chiar şi după revoluţia din 1989, când nu reuşeşte să-şi demonstreze activitatea de disident. O imagine sumbră a României din toate regimurile.

Gabriel Gafiţa are un simţ deosebit al detaliilor semnificative, o fineţe a observaţiei surprinzătoare, un verb ironic. Şi mai ales surprinde micimea lumii înconjurătoare cu o acurateţe deosebită. Acestea par să fie principalele trăsături ale celor patru proze ale lui Gabriel Gafiţa.

Iată un exemplu: „La masa de lângă noi se aşază o familie de nemţi: tata, mama şi două fete. Tata înalt, masiv, cu păr bogat şi cu o pereche de ochelari în cap. Un T-shirt negru, pantaloni până la genunchi şi nişte adidaşi măsura 47, cel puţin. Căşti în urechi. Un telefon mobil enorm, probabil mult mai performant decât cel mai recent model din magazine. Vreo 45 de ani. Mama vreo 38, blondă, bronzată, figură ştearsă. Părul i se clatină în toate părţile când dă din cap. Ochelari de vedere cu rame înguste. Căşti în urechi şi ea. Într-o mână duce de toate: şal lung, sacoşă, biberon, tabletă. Fetiţa cea mică inertă în căruţ. Fetiţa cea mare, de vreo 11-12 ani, are şi ea tableta ei.

De cum ocupă scaune la masă, tatăl scoate un ziar de sub căruţul copilei celei mici, pune picior peste picior şi deschide ziarul şi telefonul în acelaşi timp. Mama o potriveşte pe fetiţa mică şi pune şi ea tableta în locul farfuriei. Ar trebui să meargă la bufet să-şi ia de mâncare, dar nu merg. Tatăl pare că dă mesaje de pe telefon, mama cu siguranţă dă mesaje de pe tableta ei. Nici unul nu priveşte în jurul său, nici unul nu se uită la fetiţe. Fetiţa cea mare ţine tableta pe genunchi şi apasă nervos în tastatură provocând zgomote stridente de la jocuri. Fetiţa cea mică ţine mâna-n gură”.

Nu-i aşa că scena aceasta aţi văzut-o şi revăzut-o de zeci de ori în ultima vreme?

Gabriel Gafiţa – „Alternativă la fuga în Egipt”. Editura Nemira, colecţia N’autor. 248 pag.